lupta de dimineaţă devreme

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu încerc să mă trezesc dimineaţa devreme ca să am timpul de părtăşie cu Domnul. Nu ştiu cum se face că seara am o mulţime de motive să mă trezesc devreme şi să fac tot ce mi-am propus, dar dimineaţa rămân fără nici un motiv. Degeaba mi-am propus seara, dimeneaţa nu par să imi urmez ordinele. Nu sunt toate zilele aşa, dar vreau să înţelegem că dăm o luptă pentru binecuvantarea acelei zile. Voi putea spune multe motive să nu mă trezesc, aş spune că unele foarte reale, dar nu lupt doar cu carnea, ci mai ales impotriva duhurilor rautăţii. Mi-am dat seama ca nu e doar oboseala, nu neaparat lenea, ci si un gând de la cel rau care vrea sa nu am întâlnire cu Domnul.

Cineva spunea că s-a intamplat intr-o zi să tot amâne rugăciunea până a lăsat-o pe a doua zi. Când dimineaţa urmatoare s-a dus la locul de rugaciune parcă l-a intalnit pe Domnul trist.

De ce esti trist Doamne?

Te astept de ieri! Mie imi face o placere deosebita sa ne intalnim in fiecare dimineata, ieri mi-ai luat aceasta bucurie.

Ne gandim ca lui Dumnezeu ii place sa se intalneasca cu noi? Ne-am gandit că in orice clipă ii putem face o bucurie intalnindu-ne in rugaciune?

Maine dimineata vreau sa ma intalnesc din nou cu El, devreme, cand e totul o liniste . Dar batalia se dă seara, sa ma culc mai devreme. Intra si tu in lupta asta, de vei birui vei gasi implinirea!

Sa fiti iubiti!

2 Răspunsuri to “lupta de dimineaţă devreme”


  1. 1 eirene UTC01000000Tue, 26 May 2009 01:03:11 +00001126am09 11UTCp31UTC05bUTCTue, 26 May 2009 01:03:11 +0000 11, 2008 la 0:10 am05

    si eu duc lupta asta! e chiar greu sa mergi la somn devreme! oricum intru in echipa! Domnul sa ne dea biruinta! sa fii iubit! :)

  2. 2 simplulgand UTC02000000Tue, 26 May 2009 02:24:49 +00004926am09 49UTCp31UTC05bUTCTue, 26 May 2009 02:24:49 +0000 11, 2008 la 0:10 am05

    cu Domnul inainte eirene! Cine se trezeste de dimineata ii vede pe ceilalti dormind, dar si ajunge departe ;)


Lasă un Răspuns




Aboneaza-te prin mail

 

mai 2009
D L M Mi J V S
« Apr   Iun »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
hit counters

Blog Stats

  • 442,089 hits
Watch videos at Vodpod and other videos from this collection.
ROMANE, FII MAI NEAMT!